Primele meciuri ale anului în Divizia A

Începând de joi, 21 ianuarie și până duminică 24 ianuarie, vor avea loc primele meciuri ale anului 2021 în Divizia A (etapele 4-7), al doilea eșalon valoric al handbalului masculin românesc. Academia de Handbal Minaur se află în fața primelor meciuri ale anului 2021, dar și primele din acest sezon, deoarece la primul turneu (etapele 1-3) nu a putut participa deoarece testele PCR nu s-au încadrat în regulamentul de desfășurare al competițiilor oficiale organizate de FRH.

La fel ca și la primul turneu al sezonului, Sala “Gheorghe Barițiu” din Turda va fi gazda seriei C, în timp ce sala din Mihai Viteazu va găzdui seria A, respectiv Sala “Gheorghe Roman” seria B.

La acest turneu, Academia de Handbal Minaur va întâlni echipele ACS Szejke Odorheiu Secuiesc (joi, 21 ianuarie, ora 18.00 – etapa 4), CSU Politehnica Timișoara (vineri, 22 ianuarie, ora 18.00 – etapa 5), CS Universitatea Cluj (sâmbătă, 23 ianuarie, ora 20.00 – etapa 6) și CSM Sighișoara (duminică, 24 ianuarie, ora 17.30 – etapa 7).

După trei etape disputate (20-22 noiembrie 2020), CSM Sighișoara ocupă prima poziție a seriei C cu maxim de puncte (9, golaveraj +18), în timp ce CSU Politehnica Timișoara și Academia de Handbal Minaur ocupă ultima poziție.

electrosistem
amisa
municipiul baia mare
cj maramures
brd
b&k
uac