Peste 100 de goluri în primul meci de la Turneul Final

Juniorii III ai Academiei de Handbal Minaur au debutat cu dreptul la Turneul Final de la Buzău, învingând pe CS Unirea Sânnicolau Mare cu scorul de 65 la 38, adică s-au marcat aproape două goluri pe minut. La pauza jocului, juniorii noștri au avut deja un avantaj liniștitor, scor 36-16.

Primele zece minute ale jocului au fost echilibrate, cele două echipe mergând de la egal la egal. În decurs de cinci minute, Academia de Handbal Minaur a rupt echilibrul după ce a marcat șapte goluri consecutive, ducând scorul de la 9-6 la 16-6. Până la pauză diferența s-a dublat, iar juniorii noștri au intrat la cabine cu 20 de goluri în avantaj, scor 36-16. Repriza secundă a fost una fără istoric, echipa din Sânnicolau Mare nereușind să mai reducă din diferență, iar partida s-a încheiat cu scorul de 65 la 38.

Academia de Handbal Minaur: Alexandru Pașca, Alexandru Borcuti, Andrei Horotan – Vlad Pop (12 goluri), Ioan Buciuman (10), Andrei Paul (8), Răzvan Boitor (6), Lucas Sabou (6), Remus Chiș (6), Andreas Hauler (5), Tiberiu Cioclu (4), Alexandru Botiș (4), Andrei Palfi (2), Călin Indrecan (2), Tudor Balint. Antrenor: Claudiu Clonovszki

În următoarea partidă de la Turneul Final, Academia de Handbal Minaur va juca mâine de la ora 14:00 împotriva echipei CSU Suceava.

electrosistem
amisa
municipiul baia mare
cj maramures
brd
b&k
uac