
Ieri după-amiază a avut loc reunirea lotului de juniori II, sub îndrumarea antrenorului Florin Mironescu. Prima săptămână va fi una de reacomodare la efort, iar antrenamentele vor fi conduse de Boris Aspiridis, preparatorul fizic al Clubului Sportiv Minaur.
În a doua jumătate a acestei luni, juniorii II vor participa la două turnee puternice, unul la Baia Mare (19-20 ianuarie), respectiv la Turda (25-27 ianuarie).
Meciurile oficiale vor începe în 2 februarie, când juniorii noștri vor juca în grupa “Valoare”.