
Juniorii I ai Academiei de Handbal Minaur au început returul seriei E cu o victorie la scor în fața echipei CS Extrem, 39 la 20.
Partida de astăzi a fost una fără istoric, Academia de Handbal Minaur aflându-se în permanență în avantaj. Putem puncta faptul că primele 20 de minute ale meciului au fost echilibrate, diferența maximă dintre cele două echipe fiind de 2 goluri (8-6 min. 16). De la 8 la 7 în minutul 19, Academia de Handbal Minaur a marcat 9 goluri consecutive și a dus scorul la 17-7 (min. 29). Până la finalul reprizei s-au mai marcat 3 goluri, scorul primelor 30 de minute fiind 19-8.

În repriza secundă, antrenorii Claudiu Clonovszki și Florin Mironescu au dat șansa tuturor sportivilor să bifeze minute de joc, dar și așa diferența dintre cele două echipe a crescut, partida încheiându-se cu 39 la 20 în favoarea juniorilor noștri.
În cealaltă partidă a etapei, LPS Târgu Mureș a produs surpriza, învingând Potaissa Turda (singura echipă cu punctaj maxim la finalul turului) cu 34 la 29, după ce la pauză echipa din Turda a avut trei goluri în avantaj (16-19).
Mâine, în a doua zi a turneului, Academia de Handbal Minaur va întâlni LPS Tg. Mureș de la ora 10.00, iar CS Extrem și Potaissa Turda se vor duela de la 12.40.