
Weekend-ul recent încheiat a fost foarte aglomerat pentru juniorii Academiei de Handbal Minaur, fiind programate trei turnee amicale. Juniorii I și III s-au deplasat în Ungaria la Kisvarda, iar juniorii II au participat la un turneu în Turda.
În faza grupelor, juniorii I – antrenați de Iuliu Varady au obținut două victorii (39-18 cu Hajdunanas și 33-25 cu KSI) și au remizat în partida de debut, 26-26 cu Mezokovesdi. Cu cele cinci puncte obținute, juniorii I s-au clasat pe primul loc în grupă și au jucat finala turneului, pe care au și câștigat-o, 26-21 cu Kecskemeti.
Juniorii I au punctat și la capitolul premii individuale. Mihai Dobra a câștigat titlul de “Cel mai bun jucător străin”. Mihai Dobra, alături de Sergiu Makaria au fost aleși și în echipa turneului.
Juniorii III (13-14 ani) au evoluat la turneul sub 16 ani, unde s-a jucat cu o minge mai mare (nr. 3) decât cea cu care evoluează ei în Campionatul Național (nr. 2). Deși rezultatele nu au arătat asta, micii sportivi antrenați de Claudiu Clonovszki s-au descurcat onorabil, jocul lor fiind de apreciat.
La Turda, juniorii II au obținut două victorii (43-36 cu Olimpic Tg. Mureș și 25-22 cu CSM Ploiești) și au fost învinși de CSM Reșița, CSM București și AHC Potaissa Turda. La finalul turneului, juniorii antrenați de Silviu Surducan au ocupat locul trei.