
După înfrângerea cu ACS Szejke Odorhei (25-38), Academia de Handbal Minaur a pierdut și al doilea joc din cadrul turneului de la Turda, scor 30-19 cu CSU Politehnica Timișoara, după ce la pauză diferența a fost de 5 goluri.

În primele zece minute s-a mers cap la cap, diferența dintre cele două echipe fiind minimă. CSU Poli s-a desprins de la 5-4 la 7-4 în minutul 20. Până la finalul reprizei am reușit să mai marcăm doar trei goluri, în timp ce formația din Timișoara a marcat 5, la pauză scorul fiind 12-7 în favoarea bănățenilor.
CSU Politehnica Timișoara a început repriza secundă la fel cum a încheiat-o pe prima și a reușit să marcheze șapte goluri în primele zece minute ale jocului, iar Academia de Handbal Minaur a reușit să înscrie de doar două ori, scorul devenind 19-9 în minutul 43. La final, CSU Politehnica Timișoara s-a impus cu 30-19.

Academia de Handbal Minaur: Alexandru Pașca, Andrei Ghibirdic, Andrei Horotan – Lucas Sabou (3 goluri), David Astalâș (3), Remus Chiș (3), Teodor Buciuman (2), Andrei Paul (2), Ovidiu Ardelean (2), Ianis Petrea (2), Vlad Pop (1), Rareș Pop (1), Andreas Hauler, Ionuț Buciuman, Denis Konya, Bogdan Paul. Antrenori: Florin Mironescu și Claudiu Clonovszki.
În cadrul etapei cu numărul șase, Academia de Handbal Minaur va întâlni azi echipa Universitatea Cluj cu începere de la ora 20.00.