Înfrângere cu Timișoara, dar la un punct de calificarea la Turneul Final

Juniorii I au pierdut întâlnirea cu SCM Politehnica Timișoara, scor 24-26 și așteaptă acum ultima etapă a Grupelor Valoare pentru calificarea la Turneul Final.

Începutul de meci a fost echilibrat, cu diferență de un singur gol între cele două echipe, însă cu Politehnica Timișoara forțată să alerge după egalare. Echilibrul s-a rupt în minutul 21, când SCM Politehnica Timișoara a egalat la 8 și pe urmă s-a dus la patru goluri în avantaj (12-8 min. 28). La pauză, timișorenii “au intrat la cabine” cu un avantaj de trei goluri, scor 13-10.

Bogdan Paul in timpul meciului de handbal masculin dintre SCM Politehnica Timisoara si Academia de Handbal Minaur din cadrul Campionatului National de Juniori I – Grupa Valoare 3, disputat in Sala Constantin Jude din Timisoara, joi 6 mai 2021. FOTO: Paul Ursachi / UPfoto

Începem bine actul secund și marcăm cinci din primele șase goluri ale reprizei și reintrăm în avantaj, scor 15-14. S-a mers cap la cap până spre final, însă Politehnica Timișoara a profitat de câteva eliminări de 2 minute în echipa noastră și s-a impus cu 26 la 24.

Astăzi, în ultima etapă a turneului, Academia de Handbal Minaur va juca de la ora 12.40 împotriva echipei CSM Reșița. Partida are ca miză calificarea la Turneul Final. Academia de Handbal Minaur are nevoie de un singur punct pentru a se califica sigur la Turneul Final.

electrosistem
amisa
municipiul baia mare
cj maramures
brd
b&k
uac