Grupele de juniori ale AH Minaur au intrat într-o perioadă de pregătire fizică

În această pauză competițională în care zece sportivi legitimați la Academia de Handbal Minaur au fost convocați la loturile naționale, grupele de juniori ale clubului nostru au intrat într-o perioadă de pregătire fizică pe plan local.

Zece jucători au fost convocați la loturile naționale. Tudor Botea, Robert Nagy și Bogdan Stoean au fost convocați la naționala de tineret, alături de care efectuează un cantonament la Izvorani, după care vor disputa meciuri în campania de calificare la Campionatul European de Tineret.

Cristian Niculai, împreună cu Călin Căbuț și Adrian Dedea participă alături de naționala de juniori la un stagiu de pregătire în Sfântu Gheorghe, după care vor juca meciuri amicale împotriva Serbiei. Bogdan Dobra se află la Sighișoara cu naționala de cadeți pentru o perioadă de pregătire, după care va disputa jocuri internaționale.

În perioada 31 martie – 4 aprilie, Teodor Buciuman, Rareș Pop și Alexandru Cociotă vor fi la Sfântu Gheorghe într-o tabără în vederea formării noului lot național de cadeți.

Restul grupelor Academiei de Handbal Minaur efectuează antrenamente specifice de pregătire fizică în aer liber, dar și în sala de forță, pentru a fi bine pregătite fizic la turneele semifinale și finale ce vor urma.

electrosistem
amisa
municipiul baia mare
cj maramures
brd
b&k
uac