duminică, 19 ianuarie 2020

Pe 18 și 19 ianuarie, Sala Sporturilor „Lascăr Pană” a găzduit o ediție spectaculoasă a Cupei de Iarnă, la finalul căreia s-a declarat învingătoare echipa maghiară Ferencvaros TC Budapesta, o formație completă și disciplinată tactic, chiar dacă s-a nevoit să joace fără 4 jucători de bază, aflați în stagiu de pregătire cu naționala Ungariei.

În meciul de deschidere al turneului, Ferencvaros i-a învins pe juniorii noștri cu 38-30 la capătul unui joc spectaculos. La fel de spectaculos a fost și al doilea meci, între Tatran Presov și CSU Suceava, acesta fiind câștigat de echipa slovacă cu 35-32.

În etapa a doua s-a înregistrat și meciul cu cel mai mare număr de goluri marcate (79), juniorii noștri fiind învinși de CSU Suceava cu scorul de 41-38. În ultimul meci al primei zile, Ferencvaros a trecut de Tatran Presov cu 34 la 27.

Ultima etapă a turneului, disputată în această dimineață, a adus două meciuri foarte echilibrate, diferența dintre echipe fiind de un singur gol. Ferencvaros a trecut de CSU Suceava cu 36-35, iar Academia de Handbal Minaur a fost învinsă de Tatran Presov cu 28-27.

La finalul meciului a avut loc și festivitatea de premiere. După înmânarea diplomelor și a cupelor celor patru participante s-au acordat și premiile individuale. De la Academia de Handbal Minaur, David Astalâș a fost desemnat cel mai bun apărător. Marton Bodo de la Ferencvaros a fost ales cel mai bun jucător, Stefan Vasko de la Tatran Presov a fost ales portarul turneului, iar Daniel Stanciuc de la CSU Suceava a câștigat titlul de golgheter.

Antrenorul juniorilor II, Claudiu Clonovszki, ne-a spus că „a fost un turneu extraordinar de bun din toate punctele de vedere. În primul rând sunt bucuros că am văzut unde ne aflăm în momentul de față, mai avem mult de muncă să atingem forma maximă, unde ne dorim toți sa ajungem. Îmi pare bine că avem șansa acestor jocuri internaționale, din care mereu învățăm lucruri noi, din cultura sportivă a fiecărei echipe prezente la asemenea turnee.

Suntem mândri că am organizat un turneu de mare valoare, cu participarea unor echipe cu tradiție în handbal. Pentru noi urmează o perioadă de muncă intensă pentru a remedia și îmbunătăți jocul echipei noastre. Și mulțumiri celor care au muncit mult pentru ca acest turneu să se poate desfășura în cele mai bune condiții!” a declarat Florin Mironescu, antrenor coordonator al Academiei de Handbal Minaur.