Juniorii IV ai Academiei de Handbal Minaur sunt ultimii sportivi ai clubului nostru care intră în lupta pentru medalii. Aceștia vor participa în perioada 23-26 iunie la turneul final, ce va avea loc în Sfântu Gheorghe.
Cele 16 echipe au fost împărțite în patru grupe a câte patru formații, urmând a se califica mai departe primele două echipe din fiecare grupă.
Academia de Handbal Minaur a fost repartizată în grupa B, alături de CSU Suceava, CSM București și HC Torok Râmnicu Vâlcea, urmând ca în prima partidă, ce va avea loc pe 23 iunie începând cu ora 11:00 să întâlnească pe CSU Suceava
PROGRAM