
Academia de Handbal Minaur întâlnește sâmbătă 11 martie cu începere de la ora 11:30 echipa Centrului Național de Excelență Sighișoara în Sala Sporturilor “Lascăr Pană” într-o partidă contând pentru etapa a XVII-a din Divizia A. Partida va fi arbitrată de cuplul Pavel-Horincar (ambii din Sălaj).
În clasamentul momentului, cele două echipe sunt vecine, fiind la egalitate de puncte (13). Datorită golaverajului superior, Academia de Handbal Minaur este pe locul 8, în timp ce CNE Sighișoara se află pe 9.
În ultima etapă, Academia de Handbal Minaur a pierdut în deplasare la CSM Oradea, scor 20-24, după ce la pauză cele două echipe au fost la egalitate, scor 9-9. De cealaltă parte, CNE Sighișoara a pierdut pe teren propriu cu CNOT Brașov, scor 25-37.
Imediat după meciul echipei de Divizia A, începând cu ora 13:30, juniorii II ai Academiei de Handbal Minaur vor juca în Sala Sporturilor “Lascăr Pană” împotriva echipei LPS Satu Mare.