Remus Chiș, de la Academia de Handbal Minaur la Benfica Lisabona: “Sunt nerăbdător să debutez la seniori”

Remus Chiș, pivot crescut de Academia de Handbal Minaur, s-a transferat în această săptămâna la Benfica Lisabona, formație cu care se antrenează încă din vară. Medaliat cu bronz la juniori I în vara trecută, Remus devine astfel primul sportiv al Academiei de Handbal Minaur transferat peste hotare.

Imediat după realizarea transferului, Remus ne-a spus și câteva cuvinte: “Mă bucur că am ajuns aici, dar am ajuns aici doar prin multă muncă și ambiție, băieții și tot staff-ul m-au primit foarte bine, am început să fac antrenamente cu echipa mare, sunt nerăbdător să debutez la echipa de seniori. Sunt la început de drum, dar visul meu este să ajung cel mai bun și nimeni nu mă poate opri. Vreau să mulțumesc Academiei pentru că m-au format și au avut grijă de mine, iar pe această cale le urez succes în continuare.

Academia de Handbal Minaur îi mulțumește lui Remus pentru contribuția avută în performanțele obținute la nivel de juniori și îi dorește mult succes în carieră!

electrosistem
amisa
municipiul baia mare
cj maramures
brd
b&k
uac