Săptămâna 9-15 septembrie programează primele jocuri oficiale pe teren propriu ale juniorilor Academiei de Handbal Minaur, după ce prima săptămână a sezonului a programat doar meciuri în deplasare.
Juniorii III debutează pe teren propriu (Sala de Sport a Școlii Gimnaziale “Vasile Alecsandri“) sâmbătă de la ora 12:00 împotriva echipei HC 2003 Aleșd, după ce în prima etapă s-au impus în deplasare la LPS Mihai Viteazul Alba Iulia cu scorul de 46-32.
După întâlnirea juniorilor III, juniorii I vor întâlni (de la ora 13:30) tot pe teren propriu echipa CSS ADEP Satu Mare. În prima etapă, juniorii I au câștigat la LPS Cluj, scor 29-25.
Juniorii II joacă duminică începând cu ora 10:00 pe propriul teren împotriva echipei CSS2 Baia Mare. În prima etapă, juniorii II au câștigat categoric pe terenul celor de la LPS Cluj, scor 56-24.