Prima înfrângere stagională pentru juniorii III

În chiar primul meci al Turneului Final, juniorii III ai Academiei de Handbal Minaur au suferit prima înfrângere din actualul sezon, 33-43 în fața Transilvaniei Brașov. ACS Transilvania Brașov a obținut maxim de puncte din această partidă, câștigând toate cele trei reprize: 15-11, 14-13, 14-9.

Academia de Handbal Minaur: Armando Kiss, Rareș Horotan – Alexandru Măgurean (10 goluri), Patrik Jesek (9), Patrick Ienei (3), Adrian Breban (3), Dragoș Mureșan (2), Norbert Meleg (2), David Moldovan (2), Sebastian Barbul (2), Patrik Szekely, David Revak, Robert Adoreanu, Denis Baltan. Antrenori: Florin Mironescu și Claudiu Clonovszki

În cealaltă partidă a grupei, LPS Tg. Mureș a trecut de LPS Bihorul Oradea cu scorul final de 38-22. Pe reprize, scorul a fost 13-5, 13-10, respectiv 12-7.

Mâine, începând cu ora 12.30, Academia de Handbal Minaur va juca împotriva Liceului cu Program Sportiv Tg. Mureș, în timp ce ACS Transilvania Brașov va întâlni LPS Bihorul Oradea de la ora 10.00.

Foto: Handbal Mania

electrosistem
amisa
municipiul baia mare
cj maramures
brd
b&k
uac