Locul patru la Zemplin Cup

În perioada 14-16 decembrie, juniorii III ai Academiei de Handbal Minaur au participat la Zemplin Cup, un turneu internațional desfășurat la Trebisov (Slovacia) cu participarea a cinci echipe din patru țări, Tatran Presov (Slovacia), Dukla Praga (Cehia), DVTK-Eger, KIKI SKFT (ambele din Ungaria), respectiv Academia de Handbal Minaur.

În primul meci al Zemplin Cup, Academia de Handbal Minaur a remizat cu formația maghiară DVTK-Eger, scor 21-21. A urmat a doua zi în care am înregistrat două victorii, cu KIKI SKFT (42-13) și Dukla Praga (32-26) și o înfrângere, scor 19-23 cu echipa Tatran Presov (Slovacia).

În finala mică a competiției, juniorii III au pierdut în fața formației Dukla Praga, scor 23-30 și au terminat competiția pe locul patru, iar Remus Chiș a fost ales jucătorul turneului.

Despre acest turneu, antrenorul Claudiu Clonovszki a spus că: “A fost un turneu puternic, unde am întâlnit echipe din Ungaria, Slovacia și Cehia. Am avut ocazia să ne măsurăm forțele cu adversari puternici și bine instruiți, iar la finalul fiecărui meci indiferent de rezultat, pot spune că băieții mei au avut momente în care au jucat foarte bine și au arătat că se pot bate de la egal la egal cu orice echipă de vârsta lor. În urma acestor meciuri am primit încredere că vom face meciuri bune și în partea a doua a campionatului și să reușim să ne calificăm la turneul final.

electrosistem
amisa
municipiul baia mare
cj maramures
brd
b&k
uac