
Academia de Handbal Minaur a debutat astăzi în Turneul Amical organizat de clubul nostru în Baia Mare împotriva echipei CSM Oradea. Echipa din județul Bihor s-a impus la final cu scorul de 34-37, după ce la pauză Academia a condus la un singur gol, scor 18-17.
Prima repriză a fost una echilibrată, cele două echipe mergând de la egal la egal până în minutul 25, când oaspeții s-au distanțat pentru prima dată la trei goluri, scor 14-17, minut din care orădenii nu au mai reușit să înscrie până la finalul primului mitan, care s-a încheiat cu Academia de Handbal Minaur în avantaj, scor 18-17.
CSM Oradea a început mai bine actul secund, pentru ca la mijlocul acestuia să restabilească diferența maximă de trei goluri, scor 25-28. La fel ca și în prima repriză, Academia de Handbal Minaur revine pe final și se apropie la un singur gol, însă, pe fondul unor greșeli în apărare ale echipei noastre, CSM Oradea nu a putut scăpa victoria și se impune la final cu scorul de 34-37.
Mâine, Academia de Handbal Minaur va juca în al doilea meci de la turneul amical împotriva Universității Cluj-Napoca. Meciul va începe de la ora 15:30.