Federația Română de Handbal a stabilit seriile Diviziei A la handbal masculin. În continuare, Divizia A se va desfășura sub două serii. Seria A va fi formată din 14 echipe, în timp ce în seria B, unde a fost repartizată și Academia de Handbal Minaur se vor alinia la start doar 13 form
Academia de Handbal Minaur a încheiat pe locul doi turneul de pregătire desfășurat în acest weekend în Sala Polivalentă "Lascăr Pană", după ce a obținut două victorii și a suferit o înfrângere. La acest turneu au mai participat alte trei echipe de Divizia A, CSM Oradea, Universitatea
Academia de Handbal Minaur a debutat astăzi în Turneul Amical organizat de clubul nostru în Baia Mare împotriva echipei CSM Oradea. Echipa din județul Bihor s-a impus la final cu scorul de 34-37, după ce la pauză Academia a condus la un singur gol, scor 18-17. Prima repriză a fost una ech
Academia de Handbal Minaur a început seria jocurilor de pregătire pentru sezonul 2015/2016 al Diviziei A, împotriva echipelor CS Marta, respectiv Național Sighișoara. Echipa noastră a înregistrat o victorie, 33-32 (9-15) cu CS Marta și o înfrângere, 30-31 (15-14) cu Național Sighișoara.
Academia de Handbal Minaur a fost înscrisă în Divizia A pentru sezonul 2015/2016 și va continua astfel pentru al treilea an consecutiv în al doilea eșalon al handbalului românesc. În primele două sezoane petrecute în Divizia A la handbal masculin, Academia de Handbal Minaur a ocupat loc
Academia de Handbal Minaur are un nou membru în staff-ul tehnic. Este vorba de domnul Claudiu Clonovszki (26 de ani, profesor de educație fizică), care va fi antrenor la grupa de Juniori III. Claudiu a antrenat în sezonul trecut tot în Campionatul Național rezervat juniorilor III, însă la
Xavier Pascual, antrenorul echipei FC Barcelona, câștigătoarea EHF Velux Champions League din sezonul 2014/2015, se află în aceste zile în Baia Mare, unde susține cursuri pentru antrenorii și sportivii Academiei de Handbal Minaur. Ieri, Xavier a condus și antrenamentul echipei de handbal fe
Xavier Pascual, antrenorul echipei FC Barcelona, câștigătoarea EHF Velux Champions League se află în aceste zile în Baia Mare, unde susține cursuri cu antrenorii de la grupele de copii și juniori ale Academiei Minaur. Astăzi, la ora 15:30, Xavier Pascual, alături de primarul Municipiul
Academia Minaur și HCM Baia Mare, cu susținerea lui Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, au bucuria să anunțe prezența în orașul nostru a celebrului fost handbalist Xavier Pascual Fuertes, actualmente antrenor al echipei de handbal FC Barcelona.
Academia de Handbal Minaur este noua campioană la juniori II ! Băieții antrenați de Raul Fotonea au câștigat medalia de aur după ce s-au impus în fața gazdelor de la Știința Municipal Bacău cu scorul de 27-25. La pauză, Bacăul a avut un avantaj de un gol, scor 11-12. În primul me