În 14 februarie, Academia de Handbal Minaur evoluează în deplasare la HCM Sighișoara, în cadrul etapei cu numărul 15 din seria B a Diviziei A. Partida va începe de la ora 18:00. În etapa precedentă, Academia de Handbal Minaur a învins categoric Politehnica Timișoara pe propriul teren,
Mâine, 14 februarie, are loc la Seini turneul 1 rezervat juniorilor IV. La acest prim turneu vor evolua patru echipe, Academia de Handbal Minaur, CSȘ2 Baia Mare, CS Extrem, respectiv echipa organizatoare, CS Seini. Cele patru echipe vor alcătui o singură grupă, urmând să se joace în siste
Astăzi, 12 februarie, juniorii II ai Academiei de Handbal Minaur au obținut o victorie foarte importantă împotriva echipei LPS Cluj, scor 21-19, succes care îi aduc pe prima poziție în clasament, devansând astfel chiar pe LPS Cluj, în penultima etapă din seria H. La pauză, cele două echi
Mâine, începând cu ora 13:00, juniorii II ai Academiei de Handbal Minaur vor disputa derby-ul seriei H, împotriva echipei LPS Cluj, în cadrul etapei cu numărul 13. Meciul se va disputa în sala de sport a Școlii Generale "Vasile Alecsandri". În partida de mâine se vor întâlni primele d
Ieri, în localitatea Seini a avut loc faza județeană de mini-handbal, la care au participat Academia de Handbal Minaur, CSS2 Baia Mare, CS Extrem, CS Seini și CS Sighetu-Marmației. Competiția s-a desfășurat conform regulamentului internațional de mini-handbal, pe teren redus și fără s
Acest weekend a fost perfect pentru Academia de Handbal Minaur, după victoria echipei de Divizia A împotriva Politehnicii Timișoara, scor 42-24, și juniorii au reușit să se impună în meciurile lor. Juniorii II au câștigat primul meci din 2016 în deplasare la HC 2003 Aleșd, scor 17-20, ia
Academia de Handbal Minaur a debutat perfect în returul Diviziei A, învingând la scor Politehnica Timișoara, 42-24. La pauza jocului, diferența dintre cele două echipe a fost de nouă goluri, scor 21-12. În urma acestei victorii, Academia de Handbal Minaur ajunge la 22 puncte acumulate în cl
Mâine, cu începere de la ora 12:00, în Sala Polivalentă "Lascăr Pană", Academia de Handbal Minaur  va juca primul meci oficial din 2016. Adversara echipei noastre va fi Politehnica Timișoara, clasată pe locul 11. Ultimul joc oficial pentru echipa noastră a fost pe 29 noiembrie, când ne
Jucătorul Academiei de Handbal Minaur, Adrian Dedea, a fost convocat la naționala de juniori a României în perioada 15-29 februarie. Alături de lotul național de juniori, Adrian Dedea va efectua un stagiu de pregătire la Izvorani, după care va participa la o serie de jocuri internaționa
După o pauză de două luni, juniorii II ai Academiei de Handbal Minaur reîncep meciurile oficiale, aceștia urmând să dispute prima partidă din acest an în deplasare la HC 2003 Aleșd. Juniorii III vor evolua în această etapă pe propriul teren împotriva echipei CS Seini. S