În primul meci pe teren propriu în 2017, Academia de Handbal Minaur va întâlni pe Universitatea Craiova într-o partidă programată pentru sâmbătă 25 februarie începând cu ora 11:00 în Sala Sporturilor "Lascăr Panâ". În clasamentul momentului, Academia de Handbal Minaur ocupă locul
Săptămâna 20-26 februarie programează meciuri pentru trei echipe ale Academiei de Handbal Minaur. Este vorba despre echipa de Divizia A, respectiv juniorii II și III. La Divizia A și juniori III sunt programate meciuri în Baia Mare, în timp ce juniorii II se vor deplasa la Cluj-Napoca.
Juniorii III ai Academiei de Handbal Minaur au obținut încă o victorie categorică în sezonul regulat, scor 45-25 în fața Poitaissei Turda, după ce în etapa precedentă au învins în deplasare pe Academic Cluj-Napoca cu 46-12. Prima repriză a fost echilibrată, cele două echipe intrân
Juniorii II ai Academiei de Handbal Minaur au obținut o victorie clară împotriva echipei ADEP Satu Mare, scor 30-10, într-o partidă condusă de la un capăt la celălalt de juniorii noștri. La pauză, Academia de Handbal Minaur a condus cu 13 la 5. Academia de Handbal Minaur a început exce
Academia de Handbal Minaur a pierdut primul meci oficial din 2017, scor 20-35 în fața echipei CS Minaur într-o partidă considerată în deplasare. La pauza jocului, CS Minaur a avut un avantaj de șapte goluri, scor 16-9.
Academia de Handbal Minaur se află în fața primului joc oficial din 2017. Vineri 17 februarie, echipa noastră va juca "în deplasare" la Clubul Sportiv Minaur, începând cu ora 17:00. La fel ca și în partida tur, și jocul de mâine va fi arbitrat de un cuplu din Baia Mare, Alin Gherman și A
Cu siguranță, capul de afiș în activitatea Academiei de Handbal Minaur în săptămâna 13-19 februarie 2017 îl reprezintă debutul echipei de Divizia A în meciurile oficiale din 2017. Aceasta va disputa derby-ul orașului Baia Mare împotriva Clubului Sportiv Minaur. De asemenea, grupele de j
Juniorii III ai Academiei de Handbal Minaur au obținut o victorie categorică, scor 46-12 în fața echipei Academic Cluj-Napoca și își confirmă astfel statutul de lideri ai Seriei H. Juniorii antrenați de Claudiu Clonovszki au avut un avantaj semnificativ încă de la pauza jocului, scor 27-3
Sâmbătă 11 februarie, Academia de Handbal Minaur a disputat un meci amical împotriva echipei maghiare Fehergyarmat, echipa ce evoluează în liga a doua din Ungaria. Fiind un meci de pregătire, antrenorii celor două echipe s-au înțeles ca în această partidă să se joace trei reprize. P
Sala Polivalentă "Lascăr Pană" din Baia Mare a programat vineri 10 februarie un meci între CSS2 Baia Mare și Academia de Handbal Minaur, în cadrul etapei cu numărul opt din Campionatul Național rezervat juniorilor II. La sfârșitul partidei, învingătoare a fost echipa noastră, care s-a i