miercuri, 9 septembrie 2015

Mâine, în deschiderea etapei secunde din Divizia A la handbal masculin, Academia de Handbal Minaur întâlnește pe teren propriu echipa HCM Sighișoara, începând de la ora 14:30, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană”.

În prima etapă a noului sezon, Academia de Handbal Minaur s-a impus în deplasare la Politehnica Timișoara, scor 29-33, după ce la pauză a avut un avantaj de două goluri, scor 14-16.

Adversara noastră de mâine, HCM Sighișoara, a învins pe teren propriu pe cealaltă echipă a orașului, CNE Sighișoara, scor 45-26 (18-13 la pauză).

Meciul de mâine va fi arbitrat de cuplul Albert – Coroban, din Bistrița-Năsăud.