duminică, 29 aprilie 2018

Cu patru victorii în cinci meciuri la Turneul Semifinal, juniorii III ai Academiei de Handbal Minaur s-au calificat în ultimul act al competiției, care va avea loc în perioada 23-27 mai.

Juniorii antrenați de Claudiu Clonovszki au terminat grupa I de la Turneul Semifinal pe locul secund, fiind la egalitate de puncte (8) cu ocupanta primului loc, CSS Medgidia. Echipa din Medgidia a fost singura care i-a învins pe juniorii noștri, scor 30-29.

În celelalte patru partide, Academia de Handbal Minaur le-a învins pe CSS Sighișoara (49-31), LPS Piatra Neamț (34-27), CSS Tecuci (37-25) și CSM Școlar Reșița (49-28).

„O calificare muncită. A fost un turneu reușit, în care băieții s-au mobilizat după înfrângerea din a doua zi. Obiectivul a fost atins, iar la turneul final dorim să jucăm fiecare meci cu determinare, concentrare maximă și să ne bucurăm că am ajuns în primele 8 echipe din țară.” a concluzionat antrenorul Claudiu Clonovszki la finalul Turneului Semifinal.