duminică, 31 ianuarie 2016

Ieri, juniorii III ai Academiei de Handbal Minaur au fost învinși în deplasare de LPS Cluj, liderul seriei, scor 28-24, după un joc în care gazdele s-au aflat în permanență la cârma jocului. La pauză, clujenii au avut cinci goluri în avantaj, scor 14-9.

Începutul de joc a fost echilibrat, diferența dintre cele două echipe fiind minimă până la mijlocul primei reprize, când gazdele s-au desprins pentru prima dată la trei goluri, scor 9-6. Diferența maximă din prima repriză s-a consemnat pentru prima dată în minutul 21 la scorul de 13-8, acest avantaj al gazdelor fiind înregistrat și la pauza jocului, scor 14-9.

În repriza a doua, LPS Cluj nu a făcut altceva decât să-și păstreze avantajul obținut la pauză. În minutul 42, Academia de Handbal Minaur a dat semne de revenire, apropiindu-se pe fondul unor greșeli repetate ale clujenilor la doar trei goluri, scor 23-20, însă insuficient pentru a putea pune probleme. În final, LPS Cluj s-a impus cu scorul de 28-24.

În etapa următoare, juniorii III vor evolua pe propriul teren în compania echipei CS Seini. În meciul tur, disputat la Seini, Academia de Handbal Minaur s-a impus cu 11-14.