sâmbătă, 25 februarie 2017

Juniorii II ai Academiei de Handbal Minaur au obținut un rezultat foarte bun în deplasarea de la LPS Cluj, învingând cu 30-27 în condițiile în care 4 din cei 7 titulari au fost juniori III. La pauză, cele două echipe s-au aflat la egalitate, scor 13-13.

LPS Cluj a început mai bine partida, distanțându-se la 5-2 încă din minutul zece, însă Academia de Handbal Minaur a revenit după ce a marcat patru goluri consecutive, ducând scorul la 6-5. Echilibrul s-a păstrat până la pauză, cele două echipe intrând la cabine la egalitate, 13-13.

Imediat după reluare, Academia de Handbal Minaur s-a distanțat la trei goluri, scor 19-16, după care nu a mai cedat inițiativa, iar la finalul partidei s-a impus cu 30-27.