vineri, 17 februarie 2017

Academia de Handbal Minaur a pierdut primul meci oficial din 2017, scor 20-35 în fața echipei CS Minaur într-o partidă considerată în deplasare. La pauza jocului, CS Minaur a avut un avantaj de șapte goluri, scor 16-9.

Viorel Bosca

Începutul de joc a fost echilibrat până în minutul nouă, când CS Minaur s-a distanțat de la 4-2 la 7-3 (min. 13). În minutul 18, Academia de Handbal Minaur a redus din diferență, ducând scorul la 10-7, însă pentru o scurtă perioadă, Clubul Sportiv Minaur revenind la un avantaj de patru goluri cu șase minute înainte de finalul primei reprize, scor 12-8.

Faza de joc

În ultimele două minute de joc, CS Minaur a marcat trei goluri consecutive și s-a distanțat de la 13-9 la 16-9, acesta fiind și scorul la finalul primei reprize. În repriza secundă, o dată cu trecerea timpului, diferența s-a mărit, iar la finalul jocului CS Minaur s-a impus la o diferență de 15 goluri, scor 35-20.

În etapa următoare, Academia de Handbal Minaur va întâlni pe propriul teren echipa Universității Craiova.