joi, 21 aprilie 2016

În perioada 22-24 aprilie are loc primul turneu semifinal rezervat juniorilor III, Academia de Handbal Minaur fiind repartizată în grupa cu numărul șapte, alături de CSS Sighișoara, CSS Hunedoara și LPS Piatra Neamț. Acest turneu se va desfășura pe teren neutru, la Făgăraș, primele două clasate la finalul celor trei etape urmând a se califica la al doilea turneu semifinal.

Academia de Handbal Minaur a ajuns în această fază a competiției după ce a terminat pe locul trei în seria H, iar în cazul în care va ocupa la finalul turneului semifinal I una din primele două poziții, se va califica la al doilea turneu semifinal, care va avea loc în perioada 20-22 mai.

Program turneu semifinal I:

Vineri, 22 aprilie 2016

ora 13:00 – CSS Sighișoara – LPS Piatra Neamț

ora 15:00 – CSS Hunedoara – Academia de Handbal Minaur

Sâmbătă, 23 aprilie 2016

ora 10:00 – LPS Piatra Neamț – Academia de Handbal Minaur

ora 12:00 – CSS Sighișoara – CSS Hunedoara

Duminică, 24 aprilie 2016

ora 14:30 – CSS Hunedoara – LPS Piatra Neamț

ora 16:30 – Academia de Handbal Minaur – CSS Sighișoara