Astăzi au avut loc reunirile la juniorii II și III

Astăzi, în Parcul Municipal “Regina Maria” au avut loc reunirile echipelor de juniori II și III ale Academiei de Handbal Minaur.

Juniorilor II le-a fost prezentat noul antrenor, în persoana lui Alin Bondar. Aceștia vor efectua antrenamente de pregătire fizică doar pe plan local. Juniorii III vor continua sub îndrumarea lui Claudiu Clonovszki, iar în această săptămână vor efectua antrenamente pe plan local, urmând ca săptămâna viitoare să plece în cantonament la Ocna Șugatag.

În timp ce copiii au efectuat primul antrenament, conducerea clubului a organizat o ședință cu părinții copiilor, pentru a le prezenta programul pe următoarea perioadă și  strategia clubului pentru sezonul 2017/2018.

electrosistem
amisa
municipiul baia mare
cj maramures
brd
b&k
uac